Perle de la BAC 2013

“Rolul cratimei este de a ajuta, a usura deplasarea, mersul pe jos…”

“Nu putem avea imagini poetice, pentru ca textul nu e cu fotografii”.

“Rolul verbelor la imperfect e sa ne arate ca lumea asta chiar e imperfecta, poti sa faci tu bine cat poti, sa te duci la biserica, sa-ti faci temele, sa nu minti si tot te calca masina sau faci cancer.”

“Tipul de perspectiva narativa in Accidentul este una foarte foarte nasoala, daca-mi permiteti sa spun mai modern. Ce accident are o perspectiva vesela?”.

“Eu am tot comentat doua pagini si ce vroiati aproape tot, numai tropi nu stiu ce este. Poate e gresit subiectul.”

“Poetul avea o fixatie pe poza lui Ann pentru ca atuncea, in vechime nu era Facebook ca sa vada toate panaramele dezbracate pe toti pereti. Si ea perversa o lasat poza ei in vitrina la foto pe unde stia ca trece poetul”.

“Ann avea niste trasaturi de gen epic. Era epica. Sebastian era mai putin epic desi avea potential intrucat ii placeau pozele, dar e mai mult curentul liric”.

“Eminescu mintea in poezi cu viziunea lui despre lume cu iubire, cu sentiment, cu pus de suflet in relatiea ce nu era el, nu era adevarat ca am vazut si la televizor ca mergea si prin locuri necurate si ca a murit de sifilis”.

“Atunci omul este fericit, cand dragostea-i ajunge pan-in fund”.

“Eu sunt de partea ministrului in privinta copiatului”.

“Cu trup si suflet inseamna a avea incredere intr-o persoana care te-a patruns”.

“Iubirea vine din pamant si se intoarce tot acolo”.

“Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai intoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi”.

“Liviu Rebreanu are placerea de a ne aduce la cunostinta, in operele sale, iubirea de pamant a taranului”.

“In romanul “Rascoala” personajul principal este poporul si marea masa a taranilor”.

“Petrisor a murit pentru ca Ana a baut si a fumat cand era insarcinata”.

“Va rog eu sa-mi datzi cinci, am probleme acasa nici nu vretzi sa shtitzi. Facetzimi un bine sint amarat”.

„Este foarte important sa iti alegi un model in viata. Eu inca de mica m-am vazut model de succes, pe marile scene, prezentand haine scumpe, pentru oameni rafinati. Acum modelul meu este Madalina Ghenea“.

„Multa lume critica pe Zavoranca, Daniela Crudu, dar ele sunt cap de afis in show biz, prin toate revistele, le urmaresc fotografii in cluburi, pe strada, apar seara la televizor. Pentru mine ele au reusit in viata. Numele lor apare pe internet de mii de ori. Altfel, nu te stie nimeni, in afara de cartierul tau. E bine sa ai un model de urmat, te inspira in ce faci“.

„Un model te reprezinta. Gigi Becali vorbeste pe intelesul meu, pricep. Patapievici are fraze incalcite, musai am nevoie de dictionar ca sa pricep ce vrea sa spuna“.

„O duci bine in viata daca esti smecher, cu masina tunata, gagica cool, ti se apleaca lumea la picioare. Sau poti fi afacerist ca Gigi Becali, sa fi toata ziua pe la televizor, sa arunci cu bani la saraci. Asta vad eu model, ca baiat de baiat ce sunt. Nu mi-am schimbat parerea nici dupa ce l-au arestat pe Becali, dupa trei ani scapa. Ramane in istorie“.

“Catalin Botezatu este un model in viata pentru orice fiinta pentru ca el ia fete din viata reala si le duce si le imbraca la Bucuresti si pe unele chiar mai adanc in Europa”

“Pe langa modelul meu in viata eu am si modele in viata, care sunt animatoare, cu care ma inteleg bine, cu unele merg chiar la strand, cand nu sunt obosite noaptea dupa dans. Au o viata buna, deci asa vreau sa ajung si eu”.

Ştefan cel Mare a bătut cel mai mulţi turci, era spaima Imperiului Austro-Otoman. A avut vreo 50 de războaie cu ei şi a fost 50-0. Numai când îl vedeau ăia şi deja începea să le sune apa în cap“.

Comuniştii erau terorişti, nu dădeau internet la oameni. Ei se bătea cu americanii, care lea dat la temelie, că avea mai multe bombe atomice“.

Statul român s-a născut pe cadavrele oamenilor simpli, ca mine şi ca tine, care au murit ca să avem noi unde să mergem azi la mall şi să spunem că România e o ţară de… mă scuzaţi puncte puncte“.

Sau bătut ani mulţi în al doilea război mondial şi sa-u mai şi săturat. Şi au zis să facă pace şi au puso diun tratat. Adio război“.

Uniunea Sovietică era un fel de Rusia de acum, mai măricică. Ea avea Armata Roşie, care era câtă frunză câtă iarbă, vorba poetului, iar noi otrăveam fântânile, ca să moară ei de sete înainte să ne arunce bombe în cap“.

Dacă nu era Mihai Viteazu să facă el România cu mânuţele lui cum l-a tăiat capu, şi bine la tăiat,  nu aveau ăştia ce să fure azi“. 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.